Category Archive: Ca la noi

Care e treaba cu RATBul?

Las la o parte că vine rar și merge prost și aștepți în frig/caniculă. Las la o parte nesimțiții care merg pe șine și blochează tramvaie. Las la o parte manelele din spate. Las la o parte faptul că ei tot se așteaptă ca noi să plătim servicii atât de proaste. Dar e ceva ce depășește orice limită. Nu știu în restul Bucureștiului, dar linia 19 este închisă pe Liviu Rebreanu de astă-vară.

Până acum au săpat și au scos linia pe vreo două stații și din câte am înțeles termenul de predare este prin vara lui 2013. Deci 2 ani de zile pentru 5-6 stații. Poftim? Cum vine asta? 6 luni, două stații. Și nici alea nu-s gata că doar ce au scos linia.

Buuun. Păi și care e problema mea? Problema mea e că e a doua oară în ultimii câțiva ani când se întămplă cam la fel. Țin minte că eram înainte de a 10-a când au făcut exact la fel. Asta înseamnă vara lui 2006. Atunci parcă a ținut mai puțin. Și cred, dar nu sunt deloc sigur că și acum vreo 8 ani tot ceva de genul au făcut. De câte ori stimabililor??

Până unde ține nesimțirea? Cât se poate fura? Cine poate fura atât de mult? (da, este destul de clar că cineva are interese) Oare chiar există un sac fară fund? De ce l-a pus dumnezeu în România?

Hai că-mi place!

Eu când sunt la masă, mă uit la TV. Când mă uit la TV mă minunez câte aberații.

Adineaori au anunțat că profu’ care a molestat minore a fost găsit vinovat și a fost condamnat la 9 ani de închisoare. A urmat știrea în care eram anunțati că a fost prins cel mai mare hacker din lume. Un român de 20 de ani (bravo!), care s-a pișat pe securitatea NASA, FBI și încă câteva siteuri mari americane. La știri au zis că riscă 15 ani de închisoare.

Păi bă frate, eu nu prea înțeleg care e ideea. Românu de 20 de ani este un geniu. Ar trebui angajat de o imensă corporație pe un salariu colosal (sunt multe cazuri). În schimb, e băgat la bulău. Pentru ce, mă rog?? Și 15 ani. El ia cu 6 ani de zile mai mult decât un libidinos care a atins fetițe? Cum vine asta?

 

Vă meritați soarta, dați-vă-n căcat de idioți.

Ori știrile se duc de râpă, ori suntem o țară de rahat în care asta se cere. Ieri s-a aruncat în cap Mălina Olinescu (cine mă??) și doar asta s-a dat la televizor. Toată ziua. Cum a murit o încercare de artistă cu o carieră de 3 zile. Azi în schimb vrăjitoarele au fost la putere. Și Oana Zăvoranu, care a dat juma’ de milion de euro să nu-știu-ce. Poate asta se cere, dar deja se exagerează. Dacă aia a fost atât de idioată încât să plătească, sau dacă vrăjitoarele au fostr atât de șirete încât să o păcălească, asta nu înseamnă că își merită banii? Ba cam da!

Comentariile nu prea își au rostul. Din câte am înțeles sunt mai multe vedete care au fost păcălite, deci e de bine. O întrebare rămâne totuși:

Dacă sunt atâta de idioți încât să creadă în vrăjitoare, cum și-au dat seama că au fost înselați? Și da, una din cele mai bune meserii din lume e profitatul de proști :wink:

Domnul să fie cu tine!

Încep să devin din ce în ce mai îngrijorat de sănătatea mentală a populației. Timp de două luni vara asta am traversat Bucureștiul cu metroul și aproape zilnic am văzut oameni citind foarte atent bilblia sau alte cărticele de genul ăsta. Imediat după ce observam CE citește persoana respectivă, mă uitam și la persoana în sine. Recunosc, mă uitam cu o oarecare milă în ochi, gândindu-mă prin câte nenorociri a trecut, de a ajuns să citească biblia în metrou. Probabil că acasă după serviciu nu se odihnesc ca restul oamenilor. Probabil că urmează un ritual riguros de rugăciuni, mătănii și mulțumiri. Mulțumiri pentru ce, nu știu.

Probabil că aceleași persoane se înfometează odată la câteva săptămâni, asta tot în semn de mulțumire pentru ceva. Abuzez de cuvântul “probabil” pentru că nu sunt un inițiat în cele bisericești, și nici nu doresc să fiu, doamne ferește!

Acum, îi știți pe cei care își freacă portofelul de moaște, nu? Eh, probabil că ar face același lucru și în metrou, dar după cum bine știe toată lumea, e interzisă posesia de oase omenești!

Nu încerc să conving pe nimeni nimic, deci dacă vrei să mă înjuri amintește-ți că dumnezeu te va pedepsi! Și un mic bonus.

Promit că nu mai fac!

Copil fiind am cam abuzat de vorba “Da, promit că nu mai fac în viața mea.” dar pe vremea aia nu prea funcționa. Acum, în unele cazuri, mă țin de cuvânt! Singura situație când nu fac o prostie după ce mi-am promis că nu o mai fac e a doua zi după beție. De fiecare dată mă trezesc cu cuvintele “Jur că nu se mai întâmplă” până data viitoare… Eh, de data asta prostia a fost alta. Mi-am încălcat un prinipiu destul de important în viață și am fost la munte cu cortul. M-am distrat destul de bine în ambele zile cât am stat acolo, dar nopțile au fost de pomină.

În prima noapte ursulică ne-a furat punga cu tacâmuri din râu dar le-a lăsat când a fost observat. Tot în prima noapte am auzit doi urși luptându-se sau doar întâlnindu-se prin pădure, dar destul de aproape. În a doua noapte, după ce ne-am culcat, roua a stins focul așa că pe la 5 dimineața a venit ursul și a mâncat niște supă la plic din fața cortului unde stăteau două prietene. Oricum, manierat urs! Adică plicurile desfăcute frumos, mizerie destul de puțină, o furculiță alături, etc.). Pentru cele două prietene doar de bine le doresc, dacă nu își păstrau calmul nu cred că ne-ar fi fost prea bine :) . Ah, ne-a fost furat și grătarul și am așa impresia că nu ursul a fost de vină.

Și ca totul să aibe un final ca în povești, în dreapta manele, în stânga manele. Șî mă rog, în general numai manele se auzeau. Deci, promit că nu mai fac niciodată!

Alături de tine.

A venit iar clipa în care trebuie să îmi fac prelungirea de abonament la Cosmote. Sunt de 4 ani la ei și nu prea am ce să le reproșez. Am minute cât să nu îmi fac griji, am net bunicel (dar limitat din păcate) și cei de la relații cu clienții răspund și la 3 dimineața. Și da, asta chiar e ceva, Vodafone nu aveau așa ceva când eram la ei.

Eh, acum vreo două săptămâni mă sună ei să mă anunțe ca o sa trebuiască să fac prelungirea. Foarte amabilă don’șoara. După ce săraca mi-a suportat toate întrebările și nelămuririle am întrebat mai direct și fără rușine dacă după 4 anișori împreună primesc și eu ceva. “Daaa bineînțeles. Cât? 45 de euro!” Când am auzit suma am căzut pe spate. Buni și ăia 45 de euro nu?

Săptămâna trecută am fost la Germanos (bă băieți, nu așa se face un site :blink: ) să fac prelungirea, plus niște modificări în abonament și extraopțiuni. Eu vroiam să mai scad din minutele incluse, să scot extraopțiunea de net și să o bag pe aia de 3G. Și am mai întrebat odată de acei 45 de euro. “Ah păi stați să vedeți. Acei bani se vor calcula din nou, în functie de noul abonament. Bine, cât vine recalculat? Păi 31 de euro.” Și aici mi s-a rupt firu’. Deci eu după 4 ani primesc 45 de euro amărâți, care mai sunt și recalculați dacă schimb abonamentul? Cum morții măsii vine asta?

Am reușit totuși să mă controlez să nu fac vreo scenă urâtă pe acolo. Am trecut peste faptul că extraopțiunile se activează sau dezavtivează la următoarea dată de facturare. Să zicem că pe asta am înțeles-o…

Stop SOPA